fbpx

Transformă-ți viața în 3 luni aplicând tehnici de manifestare a dorințelor.

Vino să descoperi un concept nou al Universului în care omul are rol de Creator și să înveți cum să aplici tehnici de manifestare a dorințelor și să transformi gândirea într-un magnet de atragere a bogăției și fericirii.

Salutare, Sunt Svetlana

Psiholog licențiat, coach crearea conștientă a realității și manifestare dorințelor, autorul Programului de manifestare a dorințelor și crearea conștientă a realității ”DE LA GAND LA REALITATE”.

Acum câțiva ani am descoperit partea divina din mine care ma ghidat spre ceea ce sunt acum. Am trecut printr-o transformare mentală, în care viața mea a căpătat alte nuanțe. 

Învățătorul vine atunci când este pregătit elevul. Așa a fost și în cazul meu. Universul a fost darnic și am avut parte de învățători și mentori puternici care au dezvoltat în mine cele mai nobile calități. Simt necesitatea să continui să mă dezvolt acum in calitatea de mentor a mii de suflete ce se află în pragul transformării. A venit timpul să descoperim partea divină din noi care ne conduce spre o viață fericită și bogată. Bogăția și fericirea este starea firească a omenirii. Suferința la care ne supunem noi înșine este motivată de faptul că nu ne auzim sufletul.

Sunt aici pentru a te ghida în descoperirea noilor tale calități de crearea conștientă a realității pe care dorești să o trăiești. Să nu îți fie rușine de gândul că îți dorești să fii bogat! Dorința de a trai în bogăție, fericire și abundență vine din  sufletul nostru, care are o claritate mai extinsă. Și dacă nu ai avut norocul să te fi născut bogat, atunci îți poți dezvolta aceasta conștiință a bogăției pentru a primi bogăția în viața reala

Eu am mers pe această cale – mi-am dorit mult să trăiesc în viața reală bogăția și abundența, să simt fericirea în mod constant.  Mi-a reușit! Este minunat! 

Am muncit mult pentru a aduce toată experiența mea în acest Program transformațional, care vine să descopere cum să îți creezi conștient realitatea în care să trăiești bogat și fericit! 

Misiunea mea este să te ghidez în transformarea spre noua ta realitate în care tu ești cea mai bună versiune a ta care își atingi toate visurile.

Ce îți propun eu? Care este soluția mea?​

Te invit într-o călătorie de 12 săptămîni de zile alături de mine în care să depui minim efort pentru a obține maxim rezultat.

Am creat un Program unic, clar și testat.

  • 12 saptamani , alături de mine, în care vreau să-ți ofer suportul și experiența mea.
  • Vom descoperi împreună care este legatura dintre noi oamenii, gândirea noastra și Universul. Vei afla ca conștientul și subconștientul sunt niște instrumente care îți îndeplinesc toate dorintele. Te voi învăța tehnici secrete de manifestare a dorințelor.  Vei înțelege de ce este important să-ți gestionezi emoțiile și gândurile inteligent. 
  • Vom munci împreună, cot la cot, în 6 module online, aproximativ 2 ore săptămânal
  • La fiecare curs live vei primi teme concrete pe care tu va trebui să le execuți.
  • În plus, vei avea acces la materiale educaționale gratuite, teme de lucru și înregistrări video.
  • Dacă nu vei putea participa live la întâlniri, vei putea ulterior să vezi înregistrările.

Programează o întâlnire

Deoarece programul se bazează pe o abordare mai individuală, va fi disponibil un număr limitat de locuri. 

Dacă te interesează, te rog să programezi o întâlnire pentru a-ți rezerva locul.

Testimoniale

Află direct de la cursanți cum acest curs le-a transformat mentalitatea și i-a ajutat să atingă succesul dorit!